Patris Blog

ORICE ŞUT ÎN FUND => UN PAS ÎNAINTE

Se spune că orice şut în fund e un pas înainte. Să fie oare aşa?
Tebuie întotdeauna să priveşti partea plină a paharului. Da, ai rămas fără un job în plină criză. Şi? Nu eşti nici primul şi nici ultimul care o păţeşte. Să nu facem o tragedie din asta pentru că nu e. Viaţa e dură şi îţi dă lovitură după lovitură. Aveai rate, datorii… te cred, le vei avea în continuare. Dar măcar ai satisfacţia că ai scăpat de şeful ăla cicălitor care devenise a pain in the ass, de bătaia de joc cu care erai tratat şi de salariul mizerabil, puţin peste minimul pe economie cu care te chinuiai să supravieţuieşti lunar.
Acum ai mai mult timp pentru tine, mai mult timp să-ţi îndeplineşti visele, să faci ceea ce ţi-ai dorit de mult timp dar nu ai avut şansa pentru că erai prea ocupat să munceşti pentru alţii care nu te apreciau.
Şi ce dacă viaţa e nedreaptă şi concedierea ta a devenit un mod de răzbunare a şefului pentru toate momentele alea când ai fost singurul care a avut curaj să se ridice în picioare şi să-şi spună sincer părerea? Măcar pleci cu capul sus şi mândru că ai avut demnitatea pe care alţii şi-au reprimat-o de frică. Pleci bucuros că nu vei mai fi nevoit să înduri în continuare aceleaşi ideei comuniste ale şefului, aceleaşi stereotipuri şi graniţe care nu vor fi depăşite prea curând.
Să te trezeşti dintr-o dată cu atât de mult timp liber e ceva copleşitor. După ce treci de momentele de supărare când eşti atât de pesimist încât tot viitorul ţi se pare negru, realizezi că în sfârşit vei avea timp să asculţi şi problemele prietenilor tăi, nu doar să te vaiţi la ei şi să-i copleşeşti cu ale tale, vei avea timp să-ţi pui casa, gândurile şi viaţa în ordine.
Ai renunţat în trecut la tot pentru serviciul ăsta, ai pus pasiune în tot ce ai realizat şi ai făcut o mulţime de compromisuri de-a lungul carierei şi toate pentru ce? Pentru ca în câteva minute cineva să decidă că nu mai are nevoie de tine şi de munca ta.
Dar tu, familia ta şi prietenii tăi au nevoie de tine. Lasă deoparte gândurile pesimiste, caută-ţi un loc de muncă sau depune-ţi actele pentru şomaj şi încearcă să faci tot ce n-ai putut până acum pentru că n-ai avut timp. În sfârşit treci şi tu pe la facultate că tot îţi părea rău la examene că n-ai apucat să mergi la cursuri să înveţi lucrurile alea care ţi se par atât de interesante, cunoaşte-ţi colegii, înscrie-te la cursul de pilotaj pe care îţi doreai să-l faci încă din liceu dar erai minoră şi nu ai reuşit să o convingi pe mama ta să-şi dea acordul pentru că i se părea ceva extrem (şi plin de adrenalină!!!!!), sari cu paraşuta, învaţă să călăreşti, plimbă-te, fă-ţi planuri pe termen scurt şi fă tot posibilul să le îndeplineşti!
Trăieşte-ţi viaţa din plin pentru că nu eşti pisică! Ai o singură viaţă, nu 9 şi vei ajunge la bătrâneţe să regreţi că n-ai făcut lucrurile la timpul lor!
Nu mai accepta compromisuri şi nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Singura ta frustrare să fie aceea că ziua nu are 25 de ore!
Iar şutul în fund pe care l-ai primit chiar e un pas înainte pentru tine. E impulsul de care aveai nevoie ca să-ţi schimbi viaţa, să ieşi din rutina în care te afundasei, în ciclul BIRO-PAT din care nu aveai de gând să ieşi prea curând pentru că, de ce să nu recunoaştem, deja te complăceai în situaţie. Dar gata! Cum spuneau şi cei de la Voltaj: “Am să trec şi peste asta! Ce va fi, va fi! Am să strig iar asta-i viaţa! E şi mâine o zi!”